Scriptor. Pentru a se simţi original intră succesiv în pielea stilistică a mai multor confraţi foarte deosebiţi între ei.

*

A trăit toată viaţa în inconfort, în improvizaţii, în provizorat. Acum scrie dobîndind simţămîntul consolator că nici n-ar fi putut trăi altminteri.

*

Durerea: o tăcere care vrea, după împrejurări gradate, să vorbească, să strige, să urle.

*

„Cîinele sare la pieptul stăpînului, cu un fel de bucurie şi afectare sau entuziasm. Celebrează această prezenţă divină – şi există admiraţie, dragoste, devotament, dăruire, invitaţii la a te juca, a comanda – în această privire de încredere a sa, de sclavie şi de iubire. Ce vede cîinele în om pentru a face din el un cult, uneori în ciuda faptului că nu este întotdeauna bine tratat? Mă gîndesc la fidelii, la soldaţii lui Napoleon, la istorie. Această nebunie a dăruirii de sine ne face să concepem multe evenimente. Dumnezeu.” (Valéry).

*

Dacă scriind despre sine, X îşi etalează vanitatea, avem a face nu cu o confesiune, ci cu un proces verbal al relaţiei sale cu propriul eu.

*

A.E.: „Ne devastăm unii pe alţii scriind, ne devastăm unii pe alţii citindu-ne. Uneori surîzători”.

*

Scriptor. Azi totul pare în ordine în programul tău, dar pînă cînd? Pînă în momentul în care va sosi o solicitare, îndemnîndu-te să fii empatic cu obiectul său, oricare ar fi acesta. Selecţia e a vieţii înseşi.

*

„Pentru a ajunge la expunere mai clară a relaţiilor dintre poet şi trecut: el nu poate nici considera trecutul ca o bucată amorfă, ca o masă nediferenţiată, nici nu se poate forma exclusiv după una sau două preferinţe personale sau după o singură perioadă aleasă de el. Primul caz e inadmisibil, al doilea e o importantă experienţă de tinereţe, al treilea e un adaos plăcut şi foarte indicat. Poetul trebuie să fie conştient de curentul principal, care e departe de a curge întotdeauna pe vadul marilor reputaţii. Poetul trebuie să fie pe deplin conştient de faptul evident că arta nu devine niciodată mai bună, dar că materia artei nu e niciodată exact aceeaşi” (T. S. Eliot).

*

Scriptor. Ai datoria de a scrie ori numai dreptul de a scrie, precum cel de a ieşi „la vorbitor” al unui captiv?

*

Un amurg de iarnă atît de intens în dezolarea sa plenară, încît încălzeşte filele cărţii pe care o citeşti acum.

*

Despre Mallarmé: „În poezie a făcut puţin sau nimic şi exercită în calitate de om care promite un nu ştiu ce, pe care el îl numeşte poezie” (Croce).

*

N-am putea avea în vedere un prezent-trecut sui generis al trecutului? Un trecut care se petrece în continuare?

*

„Muzeul Carnavalet, cel mai vechi din Paris, şi-a redeschis porţile la finalul lunii mai, după peste patru ani de campanie de renovare «titanică» a clădirii emblematice situate în centrul capitalei franceze. Pentru renovarea întregului edificiu, închis începînd din octombrie 2016, au fost necesari 58,3 milioane de euro. Deschis în 1880, muzeul din arondismentul 3 găzduieşte un număr de aproximativ 625.000 de lucrări care relatează istoria Parisului, din preistorie pînă în prezent. (…) Printre operele de artă expuse – multe dintre acestea scoase pentru prima dată din depozite – se numără tablouri, casete cu produse de înfrumuseţare, servicii de ceai folosite de Napoleon, primele fotografii ale Turnului Eiffel, monede de aur din secolul al II-lea î.e.n., dar şi o canoe din Neolitic şi un gargui din secolul al II-lea de pe Catedrala Notre Dame” (Historia, 2021).

*

Te afli într-o carlingă în zbor, dar ai uitat cînd ai plecat şi cînd trebuie să ajungi la destinaţie.

*

Evoluţie. Nu tristeţea e acum dureroasă, ci lipsa ei. Golul ce-l lasă şi pe care nu poţi să-l mai umpli cu nimic.

*

Senectute. Atît de înstrăinat de propria-i viaţă, încît aceasta i se pare, în unele clipe, o lentă, aproape rezonabilă sinucidere.

*

„Natura care a stabilit diferite grade de putere şi de slăbiciune printre oameni, a egalat adesea slăbiciunea şi forţa, prin disperare” (Montesquieu).